MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Invitație PG către procurori în vederea participării la selecția organizată de Ministerul Justiției

 6 august 2018

                                                                                                                        

COMUNICAT

 

Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Referitor la procedura aflată în curs privind selecția procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), adresează invitația procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel, precum și celorlalți procurori cu experiență managerială din cadrul Ministerului Public,  de a participa la procedura inițiată de Ministerul Justiției.

Totodată, procurorul general își reafirmă încrederea în responsabilitatea și profesionalismul procurorilor cu experiență managerială, mulți dintre aceștia fiind beneficiarii direcți ai proiectului lansat anul trecut de PÎCCJ vizând respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în faza de urmărire penală, precum și  a reducerii numărului de condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.