MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Trimitere în judecată - omor ș.a. - SUPC - PÎCCJ

                                                                                                         10 iulie 2017

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DIANU FELIX (aflat sub control judiciar) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, prev. de art. 174 alin.1 din Codul penal din 1969, și profanare de morminte, prev. și ped. de art. 319 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a  din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 15 februarie 2010, inculpatul Dianu Felix, exercitând acte de violență asupra victimei N.D., a ucis-o, iar ulterior i-a ascuns cadavrul, care nu a fost găsit niciodată. Inculpatul și victima se aflaseră în relații de prietenie, însă la momentul comiterii faptei erau în conflict pe fondul unei relații între inculpat și fosta soție a victimei.

Din probele administrate reiese că inculpatul este ultima persoană în prezența căreia a fost văzută victima, în viață sau în orice alt mod, mai precis în autoturismul lui Dianu Felix.

Ulterior comiterii faptelor expuse anterior, inculpatul a efectuat manopere menite a induce în eroare apropiaţii victimei N.D., sugerând că aceasta ar fi în viaţă, în scopul întârzierii sesizării organelor de urmărire penală.

La data de 22 februarie 2010, Poliţia orașului Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, a fost sesizată de către fratele victimei N.D. cu privire la dispariția acesteia în împrejurări suspecte de pe raza oraşului Târgu Cărbuneşti, unde domicilia.

Pentru găsirea victimei au fost efectuate activităţi de căutare pe o perioadă de mai bine de 7 ani, iar dispariția sa a fost intens mediatizată, nefiind identificat însă nici un semn de viaţă autentic, oricât de neînsemnat.

Menționăm că în cauză au fost efectuate investigaţii ample, menite a găsi victima, atât în cadrul procedurii dispariţiei, cât şi în cadrul procedurii urmăririi internaţionale şi în prezentul dosar penal. Victima a fost dată în urmărire internaţională, fiind căutată de reţeaua Interpol, care cuprinde forțele de poliție din peste 190 de state.

Precizăm că printr-o sentință civilă din 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbunești, s-a hotărât declararea judecătorească a morții victimei, stabilindu-se că data decesului este 15 februarie 2010.

Procurorii au propus instanței menținerea sechestrului dispus asupra bunurilor imobile ale inculpatului Dianu Felix, precum și menținerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de acesta.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Gorj.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.