MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Trimitere în judecată - omor calificat ș.a. - SUPC - PÎCCJ

                                                                                                                  17 mai 2017

COMUNICAT

 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor B.L. (aflat în arest preventiv),  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, a unei tentative la infracțiunea de viol, precum și a infracțiunilor de violare de domiciliu și  distrugere.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

În ziua de 25 decembrie 2016, în jurul orelor 04.30-05.00 a.m., inculpatul B.L. a pătruns fără drept în curtea și locuința unei persoane din localitatea Merești, județul Harghita, degradând ușa de acces a imobilului. Ulterior, profitând de capacitatea redusă a victimei de a se apăra, dată fiind vârsta înaintată a acesteia și handicapul loco-motor de care suferea, a încercat să o constrângă, prin acte de violență extremă, să întrețină raporturi sexuale.

Probatoriul administrat în cauză a relevat că inculpatul a luat un cuțit din locuința victimei, apoi a aplicat cu acesta lovituri multiple, cauzatoare de suferințe prelungite, de maximă intensitate. Violențele au avut loc în condițiile unor manevre de autoapărare ale victimei, provocând în final decesul acesteia. În raportul medico-legal de necropsie au fost reținute 43 de plăgi înțepate-tăiate multiple ale capului, gâtului, toracelui, abdomenului și membrelor.

Cercetările în acest dosar au fost au fost realizate în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale și cu I.P.J. Harghita - Serviciul de Investigații Criminale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Harghita.  

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.