Nr. 865/C/195/2007

Expediat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 octombrie 2007

Către,

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În temeiul art. 329 din Codul procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.13o din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.138/2ooo, aprobată cu modificări prin Legea nr.219/2oo5, art.25 lit.a şi art.63 lit.f din Legea nr.3o4/2oo4 privind organizarea judiciară, republicată, formulez prezentul

RECURS ÎN INTERESUL LEGII

În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, referitor la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care se respinge cererea de dizolvare a unei societăţi comerciale, formulată în condiţiile alineatului 1 al aceluiaşi articol.

I. Astfel, unele instanţe de judecată au considerat că împotriva hotărârilor prin care s-a respins cererea de dizolvare a unei societăţi comerciale formulată în temeiul art.237 alin.1 din Legea nr.31/1990, republicată, se poate exercita calea de atac a apelului.

În esenţă, instanţele au reţinut că, întrucât legiuitorul nu a reglementat expres calea de atac ce poate fi exercitată împotriva acestor hotărâri, în cauză se aplică dispoziţiile dreptului comun, respectiv, acelea ale art. 282 din Codul de procedură civilă. (Anexa I)

II. Alte instanţe au opinat că dispoziţiile art.237 din Legea nr.31/1990, republicată, prevăd o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel încât şi hotărârea prin care se respinge cererea de dizolvare este supusă recursului. (Anexa II)

Apreciez ultimul punct de vedere ca fiind în litera şi spiritul legii.

În conformitate cu prevederile art.237 alin.1 lit.a) - d) şi alin.5 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată: „La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazurile în care:

a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului;

c) societatea şi-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplineşte condiţiile referitoare la sediul social sau asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reşedinţa cunoscută;

d) societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii.

…………………………………………………………………

Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii, în condiţiile alin. (3) şi alin. (4). Recurentul va depune o copie a recursului la oficiu registrului comerţului în care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată”.

Din analiza acestor dispoziţii legale se constată că prin art.237 din Legea nr.31/1990, republicată, se reglementează cazurile de dizolvare-sancţiune, ca măsuri punitive care se pot lua de tribunal împotriva societăţilor neoperaţionale, respectiv, a societăţilor care nu au organe statutare, nu depun timp îndelungat documentele necesare la registrul comerţului, ori şi-au încetat activitatea, etc.

Dizolvarea-sancţiune a societăţii se pronunţă de tribunal, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunţat dizolvarea societăţii poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial, partea a IV-a.

Legiuitorul instituie un recurs special, derogatoriu sub mai multe aspecte de la recursul de drept comun reglementat prin Codul de procedură civilă.

Astfel, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun, o copie a recursului se depune la oficiul registrului comerţului în care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată. Termenul de recurs este de 30 de zile şi curge de la data efectuării publicităţii în Monitorul Oficial.

Efectul imediat al hotărârii irevocabile de dizolvare este declanşarea lichidării persoanei juridice, în urma căreia se realizează radierea din registrul comerţului.

Se observă deci că, instituind acest caz de dizolvare judiciară, art.237 din Legea nr.31/1990, republicată, reglementează o procedură specială, simplificată şi accelerată pentru dizolvarea societăţilor comerciale, în vederea accelerării reformei economice şi pentru asanarea mediului de afaceri. Aceasta, deoarece, societăţile comerciale aflate în ipotezele prevăzute la alin.1 al normei legale anterior menţionate reprezintă o cauză generatoare de tulburare a economiei naţionale cu consecinţe pe care trecerea timpului le accentuează şi care alterează realitatea economică.

În acest context, apreciem că, deşi legiuitorul nu precizează expres calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care se respinge cererea de dizolvare, aceasta este recursul, şi nu apelul, cum în mod eronat au susţinut unele instanţe de judecată.

Raţiunea acestei interpretări decurge nu numai din scopul reglementării, ci şi din interpretarea sistematică a celorlalte dispoziţii legale în materie.

Astfel, conform art.31 din Legea nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, „Încheierea de constatare a dizolvării de drept este supusă numai recursului la cererea oricărei persoane interesate, în termen de 15 zile de la publicarea prevăzută la art.30 alin.(3)”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.3 alin.1 din Legea nr.314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale, încheierea judecătorului delegat prin care se constată dizolvarea de drept a societăţilor comerciale care nu şi-au majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr.31/1990, este supusă „numai recursului”.

În consecinţă, dacă am admite ipoteza conform căreia, hotărârea prin care se respinge cererea de dizolvare este supusă apelului, ne-am afla în prezenţa unei situaţii izolate şi unice, ceea ce ar fi contrar scopului urmărit de legiuitor şi în totală discordanţă cu celelalte prevederi legale în materie comercială.

De altfel, ar fi şi inechitabil ca, în situaţia în care se admite cererea de dizolvare, calea de atac să fie recursul, iar în cazul în care se respinge această cerere, părţile să aibă la dispoziţie, atât calea de atac a apelului, cât şi cea a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.329 din Codul de procedură civilă, solicit admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art.237 alin.5 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, în sensul că, împotriva hotărârii prin care se respinge cererea de dizolvare a unei societăţi comerciale formulată în condiţiile alineatului 1 al acestei norme legale se poate exercita calea de atac a recursului potrivit acestei legi.

PROCUROR GENERAL

Laura Codruţa Kövesi