R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LANGA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE
ŞI JUSTIŢIE
C A B
I N E T
PROCUROR GENERAL
Nr. 318/C/870/III-5/2009
din ______________ 2009
RECURS ÎN INTERESUL LEGII
EXPEDIAT LA ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE LA 18.08.2009
C
ă t r e,
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI
JUSTIŢIE
În temeiul
art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat
prin art. I pct.130 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
138/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005, art.25 lit.
a şi art.63 lit. f din Legea nr.304/2004, privind organizarea
judiciară, republicată, formulez prezentul
RECURS ÎN INTERESUL LEGII
În practica
instanţelor de judecată s-a constatat că nu există un punct
de vedere unitar în legătură cu problemele de drept vizând:
I.
"Caracterul de titlu executoriu al contractelor de asistenţă
juridică încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea
Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de
avocat, republicată".
II.
"Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.30 alin.(3) teza a
II-a din Legea nr. 51/1995, modificate prin Legea nr. 255/2004, coroborat cu
dispoziţiile art. 3741 din Codul de procedură civilă,
în referire la necesitatea învestirii cu formulă executorie a contractelor
de asistenţă juridică".
I. 1. Astfel, cu privire la primul aspect, unele instanţe de
judecată au considerat că au caracter de titlu executoriu numai
contractele de asistenţă juridică încheiate după data
intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, potrivit principiului "tempus regit actum".
S-a apreciat că întrucât la
momentul încheierii contractului nu existau dispoziţii legale care să
atribuie acestuia valoare de titlu executoriu, prevederile art. 30 alin.(3) din
Legea nr. 51/1995, modificate prin Legea nr. 255/2004 nu se pot extinde şi
asupra contractelor de asistenţă juridică încheiate anterior
intrării sale în vigoare.
S-a
reţinut că o astfel de soluţie ar încălca principiul
neretroactivităţii legii civile consacrat de art.1 din Codul civil
şi art.15 alin.(2) din Constituţie. (Anexa I. 1.)
I. 2. Alte instanţe,
dimpotrivă, ţinând seama de principiul aplicării imediate a
legii noi, au considerat că au calitatea de titlu executoriu şi
contractele încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004,
în condiţiile în care actele şi faptele juridice privitoare la
executarea silită sunt ulterioare edictării acestui act normativ. (Anexa I. 2.)
II. 1. În privinţa celui de-al doilea aspect, unele
instanţe au respins ca lipsită de interes sau inadmisibilă,
cererea de învestire cu formulă executorie a contractelor de
asistenţă juridică, aplicând coroborat dispoziţiile art.30
alin.(3) din Legea nr.51/1995 şi ale art. 3741 din Codul de
procedură civilă.
Astfel, în
conformitate cu prevederile art.30 alin.(3) din Legea nr. 51/1995, contractul
de asistenţă juridică legal încheiat este titlu executoriu, iar
potrivit art. 3741 din Codul de procedură civilă, introdus
prin Legea nr. 459/2006, înscrisurile cărora legea le recunoaşte
caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea
cu formulă executorie.
Ca atare,
în urma intrării în vigoare a art. 3741 din Codul de
procedură civilă, dispoziţiile art.30 alin.(3) din Legea nr.
51/1995 care dispun că învestirea cu formulă executorie este de competenţa
judecătoriei în a cărei rază teritorială se află
sediul profesional al avocatului, rămân fără aplicabilitate,
titlul executoriu reprezentat de contractul de asistenţă
juridică putând fi pus în executare silită prin cererea adresată
executorului judecătoresc, fără a mai fi necesară
parcurgerea procedurii judiciare necontencioase de învestire cu formulă
executorie. (Anexa II. 1.)
II. 2. Alte instanţe au
soluţionat pe fond cererea de învestire cu formulă executorie a
contractului de asistenţă juridică, reţinând că prin
Legea nr. 51/1995 nu i se recunoaşte acestui tip de contract caracterul
executoriu, ci doar natura de înscris care constituie titlu executoriu şi
care poate deveni executoriu numai prin învestirea lui cu formulă
executorie.
În
argumentarea soluţiei au fost invocate, de asemenea, dispoziţiile
art. 374 alin.(1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora
hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai
dacă este învestit cu formula executorie, afară de încheierile executorii,
de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau
înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără
formulă executorie.
Totodată,
s-a făcut trimitere şi la prevederile art. 376 alin.(1) din
acelaşi cod, conform cărora se învestesc cu formula executorie
prevăzută de art. 269 alin.(1), hotărârile care au rămas
definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri
sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile
anume prevăzute de lege.
S-a
apreciat că punerea în executare a contractelor de asistenţă
juridică este reglementată de norma specială prevăzută
de art.30 alin.(3) din Legea nr.
51/1995 care impune învestirea acestora cu formulă executorie, prin
derogare de la prevederile art. 3741 din Codul de procedură
civilă. (Anexa II. 2)
I. În referire la primul aspect apreciez ca fiind în litera şi spiritul legii, opinia instanţelor exprimată la pct. I.2.
Legea
nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, astfel
cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, a
conferit în mod expres contractului de asistenţă juridică
caracterul de titlu executoriu, prin dispoziţiile art.30 alin.(3) teza I,
potrivit cărora "contractul de
asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu".
Textul
menţionat constituie, astfel, norma prin care s-a reglementat executarea
silită în cazul titlurilor la care se referă, în scopul
asigurării realizării drepturilor de creanţă ce decurg din
acte juridice încheiate cu respectarea cerinţelor de validitate,
independent de data acestora.
Prin
urmare, problema este de executare silită şi nu de drept material,
având în vedere că prevederile legale prin care se conferă unor
înscrisuri valoarea de titluri executorii reprezintă norme de procedură
care privesc executarea silită.
În acest
sens, se poate constata că dreptul comun al executării silite este
reprezentat de dispoziţiile cuprinse în Cartea a V-a "Despre executarea silită" a
Codului de procedură civilă, iar în conformitate cu prevederile art.
372 din acest cod "executarea
silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti ori al unui înscris care, potrivit legii, constituie
titlu executoriu".
Rezultă
deci, că orice dispoziţii legale care reglementează
existenţa titlurilor executorii (ca o condiţie indispensabilă a
oricărei urmăriri silite), fie că sunt cuprinse în Codul de
procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme
procedurale de executare silită.
În
acelaşi sens, a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 677 din 7 august 2006, într-o
ipoteză similară, cu referire la interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor art. 79 alin.2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea
bancară, republicată.
Cu acest
prilej, Curtea a apreciat că acest caracter, de norme procedurale
referitoare la executarea silită, trebuie avut în vedere chiar dacă
în momentul naşterii raportului juridic de drept material nu exista o
dispoziţie legală care să-i confere calitate de titlu executoriu
înscrisului constatator al convenţiei dintre părţi, pentru
motivul că, în materie contractuală, sunt supuse reglementării
date prin legea în vigoare la momentul încheierii contractului numai
condiţiile necesare valabilităţii naşterii raportului
juridic, precum şi conţinutul său juridic înţeles ca
sumă de drepturi şi obligaţii corelative pe care
părţile şi le-au asumat sau care le erau impuse de legea în
vigoare în momentul respectiv.
Având în
vedere această constatare, se impune precizarea că textul art.30
alin.(3) teza I din Legea nr.51/1995, republicată, nu distinge în raport
de momentul la care s-a încheiat contractul de asistenţă
juridică şi nici nu aduce vreo atingere drepturilor private
determinate prin acest act valabil şi definitiv încheiat sub imperiul
legii vechi.
Prin
decizia mai sus menţionată s-a mai statuat că, „pe planul dreptului intertemporal,
ori de câte o lege ulterioară modifică efectele viitoare ale unor
specii de contracte sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine
publică, trebuie să se considere că dispoziţia
modificatoare sau prohibitivă a legii ulterioare se aplică şi la
efectele nerealizate ale contractului încheiat anterior, deoarece, ordinea publică,
astfel cum legiuitorul o stabileşte, trebuie să aibă, prin
esenţa ei, un caracter de unitate şi de uniformă obligativitate
pentru toţi, neputând prevala legea privată a contractului asupra
dispoziţiilor legale de interes public”.
S-a apreciat
şi că o asemenea concluzie este în totală concordanţă
cu spiritul reglementărilor cu caracter internaţional, adoptate prin
Convenţia de
Ca urmare,
în sensul acestei concluzii, rezultă că dispoziţiile art.30
alin.(3) teza I din Legea nr.51/1995, atribuind contractelor de
asistenţă juridică, fără nicio
distincţie, valoarea de titlu executoriu, au în vedere, prin prisma unor
interese de ordine publică şi a regulilor prescrise executării
silite în natură a obligaţiilor, nu numai contractele care se vor
încheia după intrarea în vigoare a textului menţionat, dar şi pe
cele încheiate sub imperiul legii vechi.
Mai exact,
acţiunea în timp a normei precizate cuprinde şi efectele viitoare ale
unor raporturi juridice trecute (facta futura), ceea ce impune concluzia, în baza art.1 din
Codul civil, că aceasta, privită ca lege nouă, este de
imediată aplicare.
Acţiunea
legii noi în sensul arătat este dictată şi de situarea art.30
alin.(3) în materia normelor executării silite care, ca norme de
procedură, nici nu retroactivează, nici nu
supravieţuiesc, ci sunt de imediată aplicare.
Mai mult,
procedura de executare silită, fiind de ordine publică, rezultă
existenţa unei situaţii juridice obiective legale, cu privire la care
orice lege nouă are efect imediat.
II. Cu privire la cel de-al doilea aspect, apreciez ca fiind în litera şi spiritul
legii opinia exprimată la pct. II.2.
Art.30
alin.(3) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, republicată introdus prin
art.1 pct.28 din Legea nr. 255/2004, dispune cu privire la contractul de
asistenţă juridică, legal încheiat, ce constituie titlu
executoriu, că "Învestirea cu
formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a
cărei rază teritorială se află sediul profesional al
avocatului".
Tot astfel,
Statutul profesiei de avocat, în art. 129 alin.(1) prevede: "Contractul de asistenţă
juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii,
constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi
alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului".
Totodată,
în conformitate cu dispoziţiile art.374 alin.(1) din Codul de
procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.15 din
Legea nr. 459/2006, "Hotărârea
judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este
învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin.(1),
afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi
de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută
fără formulă executorie".
Corelativ,
în art. 376 alin.(1) din acelaşi cod, s-a reglementat că "Se învestesc cu formula executorie
prevăzută de art. 269 alin.(1), hotărârile care au rămas
definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri
sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile
anume prevăzute de lege".
Alin.1 al
art.
Se poate
observa deci, că noul text are semnificaţia de a preciza că
formalitatea învestirii cu formulă executorie este necesară pentru
orice titlu care se pune în executare, indiferent că este vorba de o
hotărâre judecătorească sau alt înscris constatator al
creanţei.
Dar,
aşa cum s-a prevăzut prin înseşi dispoziţiile art. 374
alin.(1) din Codul de procedură civilă, de la această
regulă au fost stabilite anumite excepţii care se referă la
încheierile executorii, hotărârile executorii provizoriu, precum şi
la alte hotărâri ori înscrisuri determinate de lege.
Art. 3741
din Codul de procedură civilă, introdus prin art.1 pct.16 din Legea
nr.459/2006, care prevede că "Înscrisurile
cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse
în executare fără învestirea cu formulă executorie",
este un text normativ complementar dispoziţiilor alin.1 al art. 374, din
analiza coroborată a celor două norme rezultând că sunt
exceptate de la obligativitatea învestirii cu formula executorie, inclusiv,
acele hotărâri sau înscrisuri, prevăzute de lege, cu privire la care
legiuitorul a voit să se pună în executare fără vreo formalitate, astfel cum este cazul, spre
exemplu, al hotărârilor judecătoreşti date în primă
instanţă şi al celor irevocabile cu privire la procesele şi cererile în
materie comercială ( art. 7208 şi art. 7209 din
Codul de procedură civilă); titlurile executorii prevăzute de
art. 41 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/1998
privind valorificarea unor active ale statului, republicată; titlurile
constatatoare ale creanţelor Oficiului de Recuperare a Creanţelor
Bancare, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri
pentru diminuarea consecinţelor încetării
răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul
Naţional de Învestiţii şi altele.
Prin
normele enunţate, legiuitorul a precizat, în mod expres, că
hotărârile sau înscrisurile la care se referă ipoteza lor au caracter de titlu executoriu, fiind puse în
executare fără învestirea cu formulă executorie.
Or, art.
3741 din Codul de procedură civilă are în vedere tocmai
acest tip de hotărâri sau înscrisuri care sunt puse în executare în
virtutea caracterului lor executoriu conferit de lege, indiferent de
menţiunea uzitată de legiuitor "executorii
de drept”, „fără efectuarea altor formalităţi” ori „fără învestirea lor cu
formulă executorie".
Excepţiile
de la regula învestirii cu formula executorie prevăzută de art. 269
din Codul de procedură civilă, trebuie să-şi
găsească aplicabilitatea numai la ipotezele la care se referă,
neputând fi extinse şi la alte ipoteze sau cazuri, conform principiului
"exceptio est strictissimae interpretations".
De
strictă interpretare şi aplicare sunt şi dispoziţiile art.
30 alin.(3) teza a II-a din Legea nr.51/1995, republicată, care instituie
însă cerinţa învestirii cu formulă executorie a contractului de
asistenţă juridică şi reglementează competenţa de
soluţionare a cauzei, iar aceste norme speciale se impun instanţelor în
virtutea raportului dintre norma generală şi norma specială,
redat în adagiul "specialia generalibus derogant".
Aşadar,
ori de câte ori pentru o anumită materie există o reglementare
specială, aceasta se aplică în locul reglementării generale,
pentru că tocmai aceasta este raţiunea edictării ei.
De altfel,
voinţa legiuitorului de a deroga este neîndoielnică atunci când norma
specială a fost edictată concomitent cu norma generală sau
ulterior.
Dar şi
în cazul în care după edictarea unei reglementări speciale apare, în
aceeaşi materie, o nouă reglementare generală, nu se poate vorbi
despre o abrogare implicită a normei speciale prin norma generală,
întrucât noua reglementare generală nu poate, fără o
dispoziţie expresă a legiuitorului, să aducă atingere
reglementării speciale, aceasta din urmă impunându-se a fi considerată
în vigoare.
În
consecinţă, contractul de asistenţă juridică ce
constituie titlu executoriu stabilit de lege se pune în executare numai
după învestirea lui cu formulă executorie, fără a avea
relevanţă data la care a fost încheiat, anterior sau ulterior
introducerii art. 3741 în Codul de procedură civilă.
În acest
sens, prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009, publicată în Monitorul
Oficial nr. 381 din 4 iunie 2009, pronunţată în recursul în interesul
legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3741
din Codul de procedură civilă, raportat la art. 61 din Legea nr.
58/1934 şi art. 53 din Legea nr. 59/1934, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie – Secţiile Unite a statuat că interpretarea
dispoziţiilor legale, menţionate, trebuie să se facă în
sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu
formulă executorie pentru a fi puse în executare.
Pentru aceste considerente, în temeiul
dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, solicit
admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii,
prin care să se asigure:
1.
Interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.30
alin.(3) teza I din Legea nr. 51/1995, republicată, în sensul că au
caracter de titlu executoriu şi contractele de asistenţă juridică
încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 255/2004.
2.
Interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 30 alin.(3)
teza a II-a din Legea nr.51/1995, republicată, raportat la art. 3741
din Codul de procedură civilă, în sensul că în privinţa
contractelor de asistenţă juridică ce au caracter de titlu
executoriu prin lege, acestea se pot pune în executare silită numai
dacă au fost învestite cu formula executorie.
PROCUROR GENERAL,
Laura Codruţa Kövesi