Nr.5832/1355/III-5/2009
În baza art. 4142 alin. 2 din Codul
de procedură penală şi a art.25 lit.a din
Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, vă
sesizez cu
în vederea stabilirii procedurii
judecării cererii de prelungire a dreptului de circulaţie – de
către instanţa de judecată – potrivit dispoziţiilor art.111
alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002, republicată.
Examenul
jurisprudenţei actuale evidenţiază trei orientări cu
privire la acest aspect şi, prin urmare, caracterul neunitar al practicii
judiciare, astfel :
1. Potrivit
unei jurisprudenţe se apreciază că instanţa se
pronunţă asupra cererii de prelungire a dreptului de circulaţie
prin încheiere, în
şedinţă publică sau în camera de consiliu, cu citarea părţilor, fără
a preciza dacă aceasta este sau nu supusă unei căi de atac, sau
cu menţiunea că se atacă cu apel sau recurs „odată cu
fondul”, sau recurs „în 10 zile de la comunicare (Anexele 1 – 97).
2. În aceeaşi
materie, alte instanţe s-au pronunţat în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o
încheiere, cu menţiunea că este supusă apelului sau
recursului „odată cu fondul”, sau căii de atac a recursului „în 10
zile de la comunicare” sau „în 15 zile de la comunicare”, ori fără a
preciza dacă aceasta este sau nu supusă unei căi de atac
(Anexele 98 – 180).
3. Unele instanţe
au soluţionat cererea de prelungire a dreptului de circulaţie în şedinţă publică sau
în camera de consiliu, cu citarea sau fără citarea
părţilor, printr-o încheiere, fără a recunoaşte
existenţa unei căi de atac (Anexele 181 – 204).
Sintetizând
concluziile examenului jurisprudenţial şi sistematizându-le pe cele 3
aspecte urmărite (citarea părţilor, publicitatea
şedinţei de judecată şi existenţa căii de atac)
rezultă două orientări majore de practică :
-
prima orientare care procedează la
citarea părţilor, judecând cauza în şedinţă
publică şi recunoscând existenţa unei căi de atac separate
sau, cel puţin odată cu fondul;
-
a doua orientare contrară, care judecă în cameră de consiliu,
fără citarea părţilor şi fără a
recunoaşte existenţa vreunei căi de atac.
Se
impune a fi precizat că identificarea celor două orientări este
teoretică, impusă de nevoi de analiză; în practică
regăsindu-se, aşa cum rezultă din cele deja prezentate,
poziţii mixte ale instanţelor cu privire la cele 3 aspecte
menţionate.
Prin decizia Curţii Constituţionale
nr.742 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.570 din 29
iulie 2008, dispoziţiile art.111 alin.6 din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.195/2002, republicată, au fost declarate
neconstituţionale, fiind apreciate drept o ingerinţă a puterii
executive în activitatea puterii judecătoreşti prin reglementarea
competenţei unui reprezentant al puterii executive de a confirma sau
infirma actele unui reprezentant al autorităţilor
judecătoreşti.
Prin
Ordonanţa de Urgenţă nr.146 din 4 noiembrie 2008, pentru
modificarea art.111 din Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice (publicată în Monitorul Oficial
nr.754 din 7 noiembrie 2008) dispoziţiile art.111 alin.6 au fost
modificate în sensul :
„La
cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile
alin.1 lit.b sau ale alin.4, procurorul care
efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea
cercetării penale ori, în faza de
judecată, instanţa de judecată învestită cu
soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de
circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii
urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori
încetării urmăririi penale sau, după caz, până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Modul de soluţionare a cererii de
prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului
Poliţiei rutiere pe raza căruia s-a comis fapta”.
Din analiza
coroborată a dispoziţiilor art.111 alin.1 – 5 din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului rn.195/2002, prelungirea dreptului de
circulaţie de către instanţa penală are loc numai în
ipotezele reţinerii permisului de conducere şi eliberării unei
dovezi înlocuitoare cu drept de circulaţie de către organele
poliţiei rutiere în acele cazuri de încălcare a dispoziţiilor
legale ce normează circulaţia pe drumurile publice care constituie
şi infracţiuni.
Concret,
până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauzele ce au un
astfel de obiect, instanţa de
judecată, în diferite stadii procesuale, poate fi sesizată de
către cei interesaţi cu o cerere de prelungire a dreptului de
circulaţie.
Întrucât
soluţionarea unei astfel de cereri nu beneficiază de reglementarea
unei proceduri distincte, urmează a-i fi aplicate principiile şi regulile generale în materie de
judecată, având în vedere şi natura juridică a acestei cereri.
Astfel,
solicitarea prelungirii dreptului de circulaţie are natura unei cereri pe
care oricare dintre părţi (de regulă, inculpatul) o poate
formula în cursul judecăţii, conform art.301 din Codul de
procedură penală şi care se soluţionează conform
art.302 din acelaşi cod, prin încheiere motivată.
În
consecinţă, cererea de prelungire a dreptului de circulaţie poate
fi caracterizată ca şi o
chestiune incidentă a cărei soluţionare nu rezolvă
conflictul de drept penal, ci doar o chestiune premergătoare fondului.
De
altfel, întreaga jurisprudenţă analizată a soluţionat
aceste cereri prin încheieri motivate.
Din
perspectiva acestei naturi juridice şi prin aplicarea regulilor generale
care normează faza judecăţii se poate concluziona că
procedura de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de
circulaţie se va desfăşura în condiţii de publicitate
şi cu citarea părţilor conform art.290 şi art.291 din Codul
de procedură penală.
În
ceea ce priveşte calea de atac, având în vedere caracterizarea cererii de
prelungire a dreptului de
circulaţie ca şi chestiune incidentă, precum şi natura
hotărârii prin care aceasta se soluţionează (litis ordinatorii, care vizează raporturi procesuale adiacente
raportului principal ce are ca obiect tragerea la răspundere penală),
încheierile pronunţate în această materie vor fi atacate odată
cu fondul, conform art.361 alin.2, respectiv art.3851 alin.2 din
Codul de procedură penală.
*
*
*
Având în vedere cele expuse, vă solicit să
constataţi că această problemă de drept a primit o
soluţionare diferită din partea instanţelor
judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să
stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a
dispoziţiilor legale.
Procuror general,
Laura Codruţa Kövesi