MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Întâlnire PG-presedinte CCPE

                                                                                            11 decembrie 2018

 

COMUNICAT

           
 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de 10 decembrie 2018, domnul procuror general Augustin Lazăr a avut o întâlnire de lucru, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu domnul Peter McCormick – președintele Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni.(C.C.P.E.)

Întrevederea a avut ca temă centrală independența procurorilor.

Au fost dezbătute problemele privind respectarea și implementarea opiniilor adoptate de C.C.P.E. și validate prin rezoluții de Consiliul Europei, necesitatea implementării în sistemele judiciare ale statelor membre a unor programe de formare profesională privind conceptele opiniilor C.C.P.E., precum și probleme curente ale procurorilor de natură a afecta activitatea acestora și care ar putea fi mecanismele interne și internaționale de a evita astfel de blocaje.

poza_c_11_12_2018.jpg