Follow up - Punere în mișcare acțiune penală față de alți 2 inculpați în dosarul Mineriada - SPM-PÎCCJ

                                                                                                                                                                                                                                                          16 ianuarie 2025

 

 

În continuarea comunicatului de presă de ieri, 15 ianuarie 2025, informăm că în cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alți 2 inculpați:

  • gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, sub aspectul săvârșirii de  infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. f (1 subiect pasiv secundar), lit. g (417 subiecți pasivi secundari ), lit. j (417 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.
  • col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne, sub aspectul de infracțiuni contra umanității, în variantele normative prev de art. 439 alin. 1 lit. g (733 subiecți pasivi secundari), lit. J  (733 subiecți pasivi secundari) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

 Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, dată la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.