18 iulie 2024
COMUNICAT DE PRESĂ
Procurorii Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au efectuat, în cursul zilei de astăzi, două percheziţii domiciliare în București și în județul Buzău, la sediul social și la punctele de lucru ale unei persoane juridice.
Investigațiile vizează o persoană juridică din Bulgaria, care - prin intermediul unei societăți înființate în București - a desfășurat lucrări de construcție ale autostrăzii Ploiești – Buzău, Lot 2, Mizil - Pietroasele, km 21+000 – km 49+350, lucrări efectuate în asociere cu o altă firmă. Cu ocazia acestor lucrări a fost necesară excavarea unor cantități importante de pământ din zonele adiacente autostrăzii, realizând așa-zisele „gropi de împrumut”. Activitatea de excavare a fost efectuată fără a obține în prealabil licență de exploatare a solului de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale și fără a achita redevența datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată, activitate desfășurată din octombrie 2022 până în prezent.
Totodată, în cauză va fi efectuată o cercetare la fața locului împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Administrației Naționale “Apele Române”, Gărzii Naționale de Mediu, precum și specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.
Activitățile au fost realizate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de executare de activități miniere fără permis sau licență, în concurs cu infracțiunea de utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizația de gospodărire a apelor și cu infracțiunea de exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfășurarea activității de topire a teiului, cânepii, inului și a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor și de extragere a agregatelor minerale, fără autorizația de gospodărire a apelor.
Prejudiciul în cauză este de aproximativ 750.000 de lei, reprezentând plata redevenței datorată statului român pentru cantitatea de pământ excavată.
La activitățile desfășurate procurorii au beneficiat de suportul polițiștilor din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.
Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.