Reţinere şi control judiciar-dosar fapte de corupţie - SUPC-PÎCCJ

                                                                                                            20 iulie 2018

 

COMUNICAT

 

 

În continuarea comunicatului din data de 19 iulie 2018, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să  facă publice următoarele precizări în cauza privind fapte de corupţie în care au fost implicaţi şi angajaţi ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.-I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.).

Procurorul din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus următoarele măsuri:

  • Punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 iulie 2018,  a inculpatei STAN ANCA DORIANA pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. de art. 291 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal.

Din probele administrate a rezultat că, în perioada martie- iulie 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de angajată a F.N.G.C.I.M.M.-Compatimentul Financiar Preventiv și lăsând să se înțeleagă că are influență asupra celorlalți angajați ai F.N.G.C.I.M.M., în special din cadrul Serviciului Prima Casă, a pretins și primit sume de bani de la intermediari sau de la beneficiarii unor dosare de creditare pentru a interveni pe lângă ceilalți funcționari din cadrul F.N.G.C.I.M.M., în vederea urgentării unor dosare de creditare înscrise în programul național ,,Prima Casă”.

  • Punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 19 iulie 2018, faţă de:
  • Inculpata PAPADOPOL ANDREEA – şef al Serviciului Prima Casă din cadrul Direcţiei de Garantare a F.N.G.C.I.M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art.289 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.1 din Codul penal (din probele administrate a rezultat că, în perioada martie – iulie 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitatea de şef al Serviciului Prima Casă din cadrul Direcţiei Garantare a F.N.G.C.I.M.M., a pretins şi primit sume de bani cuprinse între 300 şi 400 de euro pentru a urgenta îndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu în procesul de avizare a unor dosare de credit înscrise în programul Prima Casă).
  • Inculpata TUDOR DANA IULIANA – pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată prev. de art.48 rap. la art.289 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal (din probele administrate a rezultat că în perioada martie- iulie 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de angajată a  F.N.G.C.I.M.M. - Serviciul Prima Casă a ajutat-o pe Papadopol Andreea, șef al Serviciului Prima Casă, urmare a solicitărilor formulate de către aceasta dar şi a altor salariați, să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale de serviciu în procesul de avizare a unor dosare de credit înscrise în programul naţional „Prima Casă”, cunoscând că se primesc sume de bani în acest sens);
  • Inculpaţii MOLDOVEANU RADU, TABACU ŞTEFAN şi CHIRILĂ ANDREEA GABRIELA pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art.48 rap. la art.292 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 (din probele administrate a rezultat că, în calitate de intermediari, au ajutat câte un beneficiar al programului „Prima Casă” să intervină pe lângă inculpata Stan Anca Doriana şi să ofere acesteia o sumă de bani pentru ca, în calitate de angajată a F.N.G.C.I.M.M., să intervină pe lângă ceilalţi funcţionari pentru urgentarea soluţionării dosarelor lor de creditare);
  • Inculpata PUIU OANA GEORGIANA - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art.48 rap. la art.292 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.35 alin.1 Cod penal (din probele administrate a rezultat că, în calitate de intermediar, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada aprilie – iulie 2018 , i-a ajutat pe mai mulţi beneficiari ai programului „Prima Casă” să intervină pe lângă inculpata Stan Anca Doriana şi să ofere sume de bani pentru ca, aceasta, în calitate de angajată a F.N.G.C.I.M.M., să intervină pe lângă ceilalţi funcţionari pentru urgentarea soluţionării dosarelor lor de creditare);

Precizăm că inculpatul faţă de care s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Bucureşti.

Pe timpul cât se află sub control judiciar,  inculpaţii nu au voie să părăsească ţara. Totodată, celor 3 inculpaţi funcţionari li s-a impus obligaţia de a nu exercita activitatea de funcţionar în cadrul F.N.G.C.I.M.M.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză a tuturor participanților.

 

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este etapa procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.