Constituire dosar proces electoral 2009 - SUPC - PÎCCJ

                                                                                               24 aprilie 2017

 

 COMUNICAT

 

 

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

          În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic și conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege.

         În cauză se efectueză cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și de falsificare a documentelor și evidențelor electorale.

         Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.