INTERDICŢII ŞI INCOMPATIBILITĂŢI

  

Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor le impune procurorilor (magistraţilor, în general) următoarele interdicţii:

  1. de a face parte din partide politice sau formaţiuni politice, să desfăşoare orice activitate cu caracter politic să-şi exprime sau să-şi manifeste în orice mod, concepţiile lor politice, cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu;
  2. de a exercita direct sau prin persoane interpuse activităţi de comerţ şi de a participa la administraţia sau conducerea societăţilor comerciale inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome;
  3. de a îndeplini orice altă funcţie publică sau privată cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior;
  4. de a fi experţi sau arbitri desemnaţi în litigii comerciale sau de altă natură;
  5. de a da consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât cele la care îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care potrivit legii se realizează de avocat;
  6. de aş exprima public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul ori să comenteze sau să justifice în presă sau în emisiuni audiovizuale hotărârile sau sentinţele date în dosarele rezolvate de ei.

Prin Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă,  le este refuzat procurorilor şi judecătorilor dreptul la grevă, iar Legea nr.54/2003 privind sindicatele, le interzice constituirea în sindicate.

Incompatibilitatea se referă la situaţii limitativ determinate de legiuitor în care un magistrat - judecător sau procuror sau o instanţă în întregul ei, pot fi împiedicaţi să participe la judecarea unui proces, pentru a asigura soluţionarea obiectivă a cazului.