RECURSURI ÎN INTERESUL LEGII - ÎN MATERIE PENALĂ stema_rotunda_mica.png
2023

 

Nr.crt. Data promovării recursului
în interesul legii
Obiectul recursului în interesul legii Decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție
1. 08.03.2023 Posibilitatea aplicării art.41 alin.3 din Codul penal privind recidiva internațională, în situația existenței unei condamnări definitive dispuse de o instanță străină, în mod direct, potrivit Deciziei – cadru nr.2008/675/JAI, astfel cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârile pronunțate în cauzele C-171/16 și C-390/16, respectiv pe baza mențiunilor existente în sistemul european al cazierului judiciar (comunicare prin ECRIS) sau doar după recunoașterea pe cale principală sau incidentală a hotărârii străine de condamnare, potrivit procedurii prevăzute de art. 147 din Legea nr.302/2004, republicată. Decizia nr.13 din 19.06.2023
Dosar nr.647/1/2023

 

2. 28.03.2023 Dacă fapta de furt săvârșită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a ușilor unui autovehicul, pentru bruierea semnalului aferent acestui sistem, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal sau pe cele ale infracțiunii de furt calificat săvârșit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 229 alin. 1 litera d din același cod. Decizia nr.7 din 29.05.2023
Dosar nr.946/1/2023

 

Încheiere – îndreptare eroare materială

3. 28.03.2023

Interpretarea și aplicarea neunitară a legii în materia executării sancțiunilor pecuniare aplicate în statele membre ale Uniunii Europene și recunoscute de instanțele de judecată din România vizând următoarele probleme de drept:
         - „În aplicarea și interpretarea unitară a art.301 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, temeiul juridic al calculului termenului de prescripție a executării în cazul sancțiunilor pecuniare reprezentând amenzi penale sau administrative aplicate de autoritățile din statele membre ale Uniunii Europene și recunoscute prin hotărâre judecătorească de către instanțele române, este dispoziția din Codul penal sau cea din Codul de procedură fiscală, în funcție de natura sancțiunii”;
       - „Data în raport cu care începe să curgă termenul de prescripție a executării în cazul sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile din statele membre ale Uniunii Europene și recunoscute prin hotărâre judecătorească de către autoritățile române, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța română prin care s-a procedat la recunoașterea sancțiunii pecuniare sau a hotărârii pronunțate de autoritățile din statele membre prin care s-a aplicat sancțiunea pecuniară”.

Decizia nr.8 din 29.05.2023
Dosar nr.947/1/2023
4. 23.05.2023 Fapta constând în deținerea sau comercializarea pe teritoriul României a unui număr de peste 10.000 de țigarete nemarcate, marcate necorespunzător sau cu marcaje false, cunoscând că acestea provin din contrabandă, ca urmare a ieșirii din fondul legislației active a incriminării prevăzute de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal, în intervalul 5 mai - 16 iunie 2022, îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal, prevăzută de art.452 alin.1 lit.h din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, care are natura unei norme juridice speciale în raport de infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art.270 alin.1 din Codul penal, care este o normă generală. Decizia nr.15 din 18.09.2023
Dosar nr.1459/1/2023
5. 29.09.2023 În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 223 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală, în situația în care față de inculpat este pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni în care este cercetat în stare de libertate (primul dosar), iar ulterior, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune (al doilea dosar) sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, măsura arestării preventive în baza art. 223 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală se poate dispune în oricare din cele două cauze, atât timp cât inculpatul nu este arestat preventiv în ambele dosare, în baza aceluiași temei legal, doar în primul sau doar în al doilea dosar, dacă sunt întrunite și celelalte condiții legale pentru luarea măsurii preventive. Decizia nr.22 din 27.11.2023
Dosar nr.2394/1/2023